Nati Meir vrea să se înscrie în PD

Nati Meir vrea să se înscrie în PD
Deputatul independent Nati Meir a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a depus la Secretariatul general al Camerei Deputaților și la președintele acestui for legislativ o cerere prin care solicită să facă parte din grupul parlamentar democrat și că urmează să se înscrie în filiala Tulcea a PD.
Publicat: 15/02/2012, 09:40
Actualizat: 24/07/2012, 01:29

Deputatul independent Nati Meir a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a depus la Secretariatul general al Camerei Deputaților și la președintele acestui for legislativ o cerere prin care solicită să facă parte din grupul parlamentar democrat și că urmează să se înscrie în filiala Tulcea a PD.

Nati Meir a mai spus că este deputat de doi ani și șapte luni și că, de când a părăsit PRM, adică de aproape doi ani și două luni, stă "pe tușă", deși a avut și alte oferte din partea unor partide.

El a arătat că s-a aflat printre cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu și că, după acest moment, a fost "bombardat’" și "înjurat" pentru gestul său de către oameni care i-au trimis mai multe email-uri.

"În referendum, domnul Băsescu a câștigat cu 75%. Scorul obținut de domnul Băsescu a dovedit că noi parlamentarii am greșit și m-am gândit să merg cu Băsescu", a explicat Nati Meir decizia sa a deveni parlamentar PD.

Nati Meir a devenit, joi seara, cel de-al 116 – lea semnatar al moțiunii de cenzură a PD, însă demersul său nu a fost suficient, dat fiind că, ulterior, alți doi parlamentari – liberalul Mihai Lupoi și Neculai Apostol – și-au retras susținerea față de moțiune.

Liderul PD Emil Boc a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu a primit încă adeziunea lui Nati Meir la formațiunea democrată și că, dacă cererea de înscriere în PD va fi depusă, aceasta va fi discutată în partid. (Mediafax)

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...